Avertisment al unui expert român: Vom avea focare în școli și grădinițe, iar copiii asimptomatici vor duce boala acasă!

Avertisment al unui expert român: Vom avea focare în școli și grădinițe, iar copiii asimptomatici vor duce boala acasă!
Avertisment al unui expert român: Vom avea focare în școli și grădinițe, iar copiii asimptomatici vor duce boala acasă! / Sursa FOTO: Mediafax
Publicat: 20/08/2020, 22:50
Actualizat: 06/04/2021, 16:41

Dr. Ioana Stăncel, expert român în sănătate publică, atrage atenția în legătură cu riscurile care ar putea apărea după redeschiderea școlilor și grădinițelor. Aceasta crede că în școli și grădinițe vor apărea focare, iar copiii asimptomatici ar putea să ducă boala acasă infectând alți membri ai familiei.

Expertul spune că ar putea exista transmitere comunitară la copii

Potrivit Ioanei Stăncel, după redeschiderea școlilor și grădinițelor, România s-ar putea confrunta cu transmiterea comunitară în rândul copiilor.

„Mă aștept să avem focare odată cu reluarea grădinițelor și începutul școlii și în același timp avem transmitere comunitară, astfel că nu putem ști care este pacientul zero într un focar, într-o transmitere comunitară nu se mai poate identifica pacientul zero.

Interacțiunea directă între copii și cadrele didactice și între copii și membrii familiei vor fi mult mai intense, cu un grad de transmitere și interacțiune foarte mare, iar copiii, așa cum se știe până la această dată pot fi asimptomatici, pot transmite boala, pot duce acasă, în comunitate sau în familie, acolo unde există persoane vulnerabile”, a afirmat dr. Ioana Stăncel, la Digi24.

Guvernul a aprobat decontarea a 500.000 de tablete pentru elevi

În ședința avută loc miercuri, Guvernul a adoptat o serie de ordonanțe care prevăd decontarea unor achiziții în vederea începerii noului an școlar. Una dintre ordonanțe vizează plata a 500.000 de tablete.

„În ședința de Guvern de astăzi am adoptat o ordonanță de urgență care prevede decontarea prin Ministerul Fondurilor Europene a achizției de 500 de mii de tablete, achiziții făcute de către autoritățile publice locale sau inspectoratele școlare județene, 500 de mii de tablete necesare pentru începutul anului școlar, iar această achiziție este în valoare de 100 de milioane de euro”, a declarat, la finalul ședinței de Guvern, vicepremierul Raluca Turcan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Florin Răducioiu, distrus după relația cu fotomodelul Janine Sârbu. Cum a aflat că e înșelat
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×